Sarbătoarea Izvorul Tămăduirii

În fiecare an, în vinerea din Săptămâna Luminată, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii. Este un praznic închinat Maicii Domnului, menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor. Între sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului şi cea a Adormirii sale, sărbătorim tocmai ceea ce o distinge de celelate femei, şi anume faptul naşterii Tămăduitorului lumii, devenind astfel Izorul cel binecuvântat de Dumnezeire pe acest pământ.

Numele de Izvorul Tămăduirii aminteşte de o serie de minuni săvârşite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului. Cu puţin timp înainte de a ajunge împărat, Leon cel Mare (457-474) se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. A întâlnit un orb rătăcit, care l-a rugat să-i dea apă şi să-l călăuzească spre cetate. La un moment dat, a   auzit-o pe Maica Domnului spunându-i: „Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apă tulbure, potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi”. Leon a facut întocmai, iar orbul a început să vadă. După ce a ajuns împărat, Leon a construit lângă acel izvor o biserică. La rândul său, împăratul Justinian (527-565) care suferea de o boală grea şi s-a vindecat după ce a băut apă din izvor a construit o biserică şi mai mare. De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli şi a tămăduit diferite răni, molime şi alte suferinţe.

În această zi, la biserici se oficiază slujba de sfinţire a apei, sau Aghiazma Mică, pe care oamenii o beau dimineaţa, sau stropesc casele, pentru întărire trupească şi sufletească, pentru îndepărtarea relelor ce vin asupră-le.

Omul nu este creat spre pierzare, ci spre îndumnezeire, spre vindecare. Dar vindecarea nu lucrează în toţi la fel. Hristos întreabă mulţi bolnavi ai timpului Său: “Vrei să te vindeci?” sau “Crezi că te pot vindeca?”. Aşadar, trebuie să o şi doreşti. Apostolii au fost trimişi în lume în numele Lui, nu în numele lor. Cu numele lui Hristos aceştia vindecau bolnavii, nu prin puterea lor proprie.

Această sărbătoare are semnificaţie deosebită pentru creştinul care nu aşteaptă mântuirea stând acasă, spunându-şi că preotul trebuie să se roage pentru el, şi astfel, să-i câştige mântuirea sufletului. Pentru credinciosul adevărat, orice sărbătoare are semnificaţii profunde: zi de odihnă trupească şi întărire sufletească, zi închinată Domnului, moment de reflecţie, timp de mulţumire şi de slavă aduse lui Dumnezeu pentru binefacerile primite.

După momentul sărbătoririi Învierii Domnului, a cincea zi sărbătorim pe Maica Domnului ca ceea ce este adevăratul Izvor al Tămăduirii. Ea este cea care, Născătoare de Dumnezeu fiind, naşte pe Tămăduitorul lumii – Hristos. Prin consecinţă logică, ea, Fecioara Maria, nu poate fi decât Izvorul Tămăduitorului.

Vedem în natură râuri, fluvii sau mici izvoare. Apa este aceeaşi pentru că şi Creatorul este acelaşi. Locurile şi gustul diferă. Din stâncă, sau din sol mâlos, apa iese la suprafaţă spre binecuvântarea oamenilor. Nu toată apa este bună de băut, aşa cum este ea, dar poate da hrană oamenilor (peşte de apă sărată). De aceea, atunci când se gaseşte un izvor cu apă bună de băut, este însemnat, tocmai pentru a se bucura şi alţii de el.

Hristos Dumnezeu nu putea să ascundă tocmai izvorul din care  S-a întrupat în această lume spre tămăduirea noastră. Nu putea acoperi Izvorul din care El s-a adăpat şi să lase oamenii neştiutori cui datorează atâtea şi atâtea binecuvântări care ni s-au făcut prin El.

Aşa cum însemnăm un izvor cu apă bună, tot aşa trebuie să însemnăm în sufletele noastre şi ziua în care o sărbătorim pe Maica Domnului ca ceea ce ne este tuturor Izvor de tămăduiri. Dumnezeu să ne binecuvinteze cu înţelepciune pentru ca niciodată să nu uităm de cea care ne este izvor de binecuvântare, Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu.