Categorie: Uncategorized

  • Lumina cu biruinţa şi întunericul cu oglinda – 29 martie 2015

    Într-o bună zi, satana descoperi un nou mod de a se distra. Inventă astfel o oglindă magică a cărei caracteristică era aceea de a face să se vadă meschin și zbârcit tot ceea ce era bun și frumos, în vreme ce făcea să se vadă mai mare și mai clar tot ceea ce era rău și urât.

    Diavolul își ducea îngrozitoarea oglindă peste tot unde mergea. Și toți cei care se uitau în ea se cutremurau: orice lucru apărea deformat și monstruos. Cel viclean se distra pe cinste cu oglinda aceea a sa: cu cât erau lucrurile mai respingătoare, cu atât îi plăceau lui mai tare.

    Într-o zi, oglinda îi arată niște lucruri atât de plăcute vederii sale, încât el izbucni într-un râs dezlănțuit; oglinda îi scăpă din mâini și se sparse în mii și mii de cioburi. Un vânt puternic și rău făcu să zboare cioburile acelei oglinzi în lumea largă. Unele dintre acestea, cele care erau mai mărunte încă decât firele de nisip, intrară în ochii multor oameni. Aceștia începură să le vadă toate pe dos: nu băgau de seamă decât ceea ce era urât și vedeau peste tot numai și numai răutăți. Din alte cioburi se făcură lentile pentru ochelari. Aceia care purtau acești ochelari nu mai vedeau nimic din ce e drept, și nu mai puteau judeca lucrurile cu măsură. Cine oare dintre noi poate spune că nu a întâlnit niciodată astfel de persoane? Unele cioburi ale oglinzii erau așa de mari, încât fură folosite pe post de geamuri. Amărâții care ajunseră să aibă astfel de ferestre, uitându-se prin ele, nu vedeau decât vecini antipatici, care își petreceau timpul punând la cale răutăți.

    Atunci, când Dumnezeu își dădu seama de cele întâmplate, se întristă. Se hotărâ să le vină oamenilor în ajutor. El zise:

    – Îl voi trimite în lume pe Fiul meu. El este chipul Meu, oglinda Mea. În El se reflectă bunătatea, dreptatea și iubirea Mea. În El se reflectă chipul omului, așa cum l-am proiectat și l-am vrut Eu. Și Iisus veni să fie o oglindă pentru oameni. Aceia care priveau la El redescopereau bunătatea și frumusețea și învățau să le deosebească de egoism și minciună, de nedreptate și dispreț. Cei bolnavi regăseau în El curajul de a trăi, cei disperați redescopereau nădejdea. El îi mângâia pe cei întristați și îi ajuta pe oameni să învingă frica morții. Mulți oameni iubeau această oglindă a lui Dumnezeu și îl urmară pe Iisus. Se simțeau înflăcărați de El. Alții fierbeau de mânie: hotărâră să spargă această oglindă a lui Dumnezeu. Iisus fu astfel ucis.

    Dar, în curând, se iscă un alt vânt puternic, al Duhului Sfânt de astă dată. El ridică de la pământ milioanele de cioburi ale oglinzii lui Dumnezeu și le împrăștie în lumea întreagă.

    Aceia în ai căror ochi intră, fie și cea mai micuță așchie din această oglindă, încep să vadă lumea și oamenii așa cum îi vedea Iisus: în ochii lor se reflectă, înainte de toate, lucrurile bune și frumoase, dreptatea și generozitatea, bucuria și speranța.

     (preluat de pe http://romanidiaspora.blogspot.com/)

    Text distribuit in 29 martie 2015 – Duminica a V-a din Post ( a Cuv. Maria Egiptenca)

  • Povestiri – 08-Martie-2015

    Două fiare de plug

    Un sătean își cumpărase, odată, două fiare de plug, care semănau unul cu altul. Pe unul din ele, cum se întoarse acasă îl puse numaidecât la plug și începu să are pământul. Pe celălalt îl aruncă într-un ungher, ca să-l aibă când îi va trebui.
    După ce isprăvi de arat, scoase fierul de la plug și îl puse și pe acesta în celar.
    Cele două fiare se întâlniră iarăși. Ce deosebire mare era acum între ele. Cel care
    fusese pus la plug era lucios și strălucea ca argintul; cel care stătuse în celar era plin de rugină. Plin de mirare, acesta îl întrebă pe celălalt:
    – Bine, frate, cum se poate ca tu, după atâta muncă să fii așa frumos, iar eu care mereu m-am odihnit, să fiu așa de urât și de ruginit?
    – De ce te miri?, îi răspunse acesta.
    – Pe tine tocmai odihna cea multă te-a sluțit așa; frumusețea mea o datorez
    Cum s-a întâmplat cu cele două fiare de plug, tocmai așa se întâmplă și cu oamenii.
    ……………………………………………………………………………………
    Sănătatea este cea mai mare bogăție
    Un sătean voinic și sănătos mergea odată pe jos la târg. Obosit de drum, el ajunse la un han; aici cer hangiului un sfert de pâine și o bucată de brânză; mâncă cu poftă, bău o cană de apă și se odihni.
    Tocmai atunci sosi la han o trăsură cu doi cai focoși. În trăsură era un domn bine îmbrăcat, iar pe capră vizitiul și feciorul. Acesta ceru hangiului, pentru stăpânul său un pui fript, franzelă și un sfert de litru de vin vechiu.
    Țăranul privea cu jind și cu ciudă la boierul din trăsură și se gândea: Ce fericiți sunt cei bogați: merg în trăsură, îi slujesc servitorii și mănâncă numai bunătăți.
    Bogatul înțelese gândul săteanului și zise:
    – Dorești soarta mea? Ai vrea să fii în locul meu?
    – De boierule, răspunse țăranul: cine n-ar vrea să meargă în caleașcă, să fieslujit și să meargă tras de așa telegari?
    – Atunci ai vrea să facem schimb: să-ți dau eu trăsura cu telegarii și tu să-mi dai mie ce ți-oi cere eu?
    – Aș vrea.
    Și bogatul chemă feciorul să-l dea jos din trăsură; acesta îl luă în brațe, căci
    – Iaca, eu îți dau ție trăsura cu caii; dă-mi și tu picioarele tale!
    – Vai mie, boierule, făcu țăranul îngrozit, iartă-mă: nu primesc schimbul!

    (Preluate din Carte de Cetire pentru clasa III primară – Ediția V de Ilie Jianu și Marin Florescu – institutori – Ed. Librăria Școalelor Craiova – 1936)

    Text distribuit in 08 martie 2015 – Duminica a II-a din Post (a Sf. Grigore Palama; Vindecarea slabanogului din Capernaum)

  • Iubire frățească – 22 Februarie 2015

    După moartea părinților, doi frați au moștenit împreună un câmp. Unul era însurat și avea mai mulți copiii. Celălalt trăia singur. Au arat câmpul împreună și l-au semănat cu grâu. Când veni timpul secerișului au lucrat, tot împreună. După ce au secerat de dimineață până seara și au legat grâul în snopi, au făcut două clăi tot una de mari, pe care le-au lăsat în mijlocul lanului. În timpul nopții fratele neînsurat s-a gândit: Nu e drept ca partea mea să fie tot atât de mare ca a lui, pentru că ei sunt mai mulți! Mă duc să iau câțiva snopi din claia mea și să-i pun în a lui. El nu va ști că-l ajut și nu va zice nimic! Așa și făcu. În aceiași noapte, celălalt frate se deșteptă din somn și-i spuse nevestei: Frate-meu trăiește singur. Nimeni nu-l ajută la muncă. Nu e drept ca noi să luăm tot atâția snopi ca și el! Să ne sculăm și să mergem la câmp, să luăm câțiva snopi și să-i punem în claia lui. El nu va băga de seamă și nu va zice nimic! Fratele cel mare plecă la câmp și făcu după cum se gândise. Întâmplarea face însă, ca să pună același număr de snopi ca și fratele mai mic. A doua zi, cei doi frați au rămas uimiți văzând clăile tot una de mari. Nici unul nici celălalt nu-și putea da seama de ce se petrecuse… Mai multe nopți în șir , ei făcură același lucru, fără să poată pricepe de ce clăile rămâneau tot atât de mari. Într-o seară au plecat amândoi la câmp, cu gândul să ducă iarăși snopi și apoi să se pună la pândă. Mare le-a fost mirarea când amândoi s-au întâlnit cu brațele pline de snopi! Tocmai acum se dumiriră cei doi frați de ce clăile lor rămâneau neschimbate. Ei se îmbrățișară cu multă căldură și apoi plecară fiecare la casele lor. Locul pe care s-au întâlnit acești doi frați este socotit de oameni ca un loc binecuvântat de Dumnezeu. Ca amintire, mai târziu, pe acel loc s-a ridicat o biserică
    Mult prețuiește înaintea lui Dumnezeu, iubirea dintre frați!

    Car cu boi
    Carul greu încet coboară
    Încărcat cu mândri snopi,
    Pe drumeagul de pe luncă,
    Strejuit de-un șir de plopi.

    Scârțăe din osii carul.
    Iar în snopii lui de grâu
    Stă proptit în furcă tata,
    Îngropat până la brâu.

    S-opintesc în jug plăvanii
    Și din colbul de pe drum,
    Pe sub car și pe de lături,
    Se ridică nori de fum.

    Și-acum iată-l, trece-agale
    Unda mic-a unui râu;
    Blând răsfrânge fundul apei
    Și plăvani și car cu grâu.

    Și-ntr-un lan stufos de mături
    Vântul fâșâe prin foi…
    Ce n-aș da să-ți fiu pe-alături,
    Car frumos cu patru boi!

    (extrase din Carte de Cetire pentru Clasa III primară Ediția V – de Ilie Jianu și Mihai Florescu – institutori – Editura Librăria Școalelor Craiova 1936 – aprobată de Ministerul Instrucțiunii cu ord. Nr.544/1936)

     

    Text distribuit in 22 Februarie  2015 – Duminica Lăsatului de sec de brânză  ( a Izgonirii lui Adam din Rai)

    Ap. Romani XIII, 11 -14; XIV, 1-4; Ev. Matei IV, 14 -21 (dezlegare la ouă, lapte și brânză)