Author: ciprian 24 ianuarie 2015

Hai, dragii mei, le spuse bunicul nepoţilor. Soarele este demult sus, pe cer. Este ora opt. Aseară, când ati ajuns, ati spus ca astazi, vreti să veniti cu mine, la cimp, la cosit. Copii săriră ca arşi din pat. S-au spălat in grabă, apoi s-au asezat la masa. Bunicii îi priveau cu dragoste. Era prima zi de vacanţă la tară. Ajunşi la fâneaţă, cei doi copii au început să alerge după fluturii cei multicolori, care dansau in lumina soarelui. La marginea fâneţii se afla gârla, mărginită de o parte  şi de alta de stuf şi mlaştina. Deodată, s-a aşternut o linişte neobişnuită. Apoi, aceasta fu sfâşiată de ţipetele nefireşti ale unei broaşte. Copiii alergară într-acolo. Bunicul ştia se vede treaba, despre ce era vorba. Chemă nepoţii lângă el. Mai făcură câţiva metrii mai la dreapta, atât cât se putea înainta. Priviţi înainte le spuse bunicul. Maricica slobozi un ţipăt de spaimă. In faţa lor era un şarpe lung de vreun metru şi jumătate, cu gura larg deschisă. Scotea un fel de şuierături line, învăluitoare. Uitaţi-vă bine! Erau uimiţi. O broască înainta spre şarpe. Acesta, cu capul ridicat, scăpa un şuierat învăluitor. Privirile lui erau aţintite asupra broaştei, care scotea un orăcăit disperat, dar culmea, în loc să fugă, înainta ca atrasă de o forţă spre şarpe. După câteva clipe, şarpele îşi lăsa capul mai jos şi o privea insistent pe biata broască. Atunci când privirile lor se întâlniră, victima încetă orice tipăt şi continuă să înainteze către sarpe. Nu mai putea să întoarcă capul nici în stânga, nici în dreapta. El căscă acum o gură cât putu de mare, iar cu privirea nu o slăbea. Coborâ gura căscată până la pământ, iar broasca, dintr-o săritură intră în hăul ei. Gâtul şarpelui se umflă, lăsând să se vadă mişcările cu care se silea să o înghită. Maricica, cu lacrimi în ochi îi zise mustrător bunicului: De ce nu l-ai tăiat cu coasa, că doar o aveai în mână? Da, puteam să o fac, dar am vrut să vă dau o lecţie pentru viaţă. şarpele cel mai mare este diavolul. Aşa ne lăsăm şi noi oamenii vrăjiţi de şuieratul lui şi ne aruncăm singuri în gura lui. Cel mai simplu exemplu este televizorul şi lucrurile urâte de pe internet. Când apar în faţa noastră noi nu mai întoarcem capul nici în stânga, nici în dreapta, ci privim ca vrăjiţi aruncându-ne în gura păcatului.

 

Text distribuit in 24 ianuarie 2015